PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

LEGE
privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice


    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

  • CAPITOLUL I Dispoziţii generale
  • CAPITOLUL II Administrarea pădurilor
  • CAPITOLUL III Amenajarea pădurilor
  • CAPITOLUL IV Integritatea fondului forestier, paza şi protecţia pădurilor
  • CAPITOLUL V Regenerarea pădurilor şi punerea în valoare a masei lemnoase
  • CAPITOLUL VI Exploatarea masei lemnoase şi recoltarea produselor nelemnoase
  • CAPITOLUL VII Controlul aplicării normelor privind circulaţia materialelor lemnoase, al depozitelor şi instalaţiilor de prelucrare a lemnului
  • CAPITOLUL VIII Constatarea contravenţiilor silvice şi aplicarea sancţiunilor
  • CAPITOLUL IX Dispoziţii finale
  • ANEXE

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale


Art. 1. - (1) Constituie contravenţie silvică fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin prezenta lege.
(2) Sancţiunile aplicabile pentru săvârşirea contravenţiilor silvice sunt:

a) sancţiunea contravenţională principală - amenda;
b) sancţiunea contravenţională complementară - reţinerea sau confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din săvârşirea contravenţiei silvice şi/sau retragerea autorizaţiei/ atestatului, după caz.

Art. 2. - În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) marca - amprenta dispozitivului special de marcat imprimată în lemnul unui arbore prin lovire în locuri stabilite prin normele tehnice şi care conţine indicativul specific al dispozitivului special de marcat;
b) norme privind circulaţia materialelor lemnoase - normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund prevăzute la art. 73 din
Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare;
c) ocol silvic nominalizat - ocolul silvic care deţine suprafaţa forestieră majoritară în cadrul unei localităţi şi care are obligaţia de a asigura, pe bază de contract, serviciile silvice/administrarea la cererea proprietarilor din localitatea respectivă, conform arondării teritoriale aprobate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură;
d) semne amenajistice - semne de delimitare în păduri, specifice amenajamentului silvic, care cuprind: linii subparcelare, linii parcelare, limite de unitate de producţie, limite de ocol silvic şi borne amenajistice.

CAPITOLUL II
Administrarea pădurilor

Art. 3. - Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei până la 1.000 lei următoarele fapte:

a) neasigurarea cu continuitate a administrării sau serviciilor silvice de către proprietarii de pădure prin ocoale silvice autorizate;
b) nedelimitarea de către proprietari a terenurilor forestiere pe care le deţin în conformitate cu actele de proprietate şi/sau neîntreţinerea în stare corespunzătoare a semnelor de hotar ale proprietăţii;
c) nedepunerea pentru înregistrare, de către ocolul silvic contractant, în termen de 30 de zile de la data autentificării, la structura teritorială competentă a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură a contractului de administrare/servicii silvice încheiat cu proprietarii de păduri sau a actelor modificatoare;
d) neînştiinţarea în scris, în termen de 5 zile de la data încetării contractului de administrare/servicii silvice, de către ocolul silvic care a asigurat administrarea/serviciile silvice a structurii teritoriale competente a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură cu privire la încetarea derulării contractului; în cazul repetării faptei, se suspendă pe o perioadă de 3 luni autorizaţia de practică a personalului silvic care îndeplineşte funcţia de şef al ocolului silvic respectiv.

Art. 4. - Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei până la 2.000 lei următoarele fapte:

a) neasigurarea de către administratorii drumurilor şi ai căilor ferate forestiere a întreţinerii şi reparării acestora;
b) neîndeplinirea de către ocolul silvic nominalizat, la cererea proprietarului, a obligaţiilor ce îi revin cu privire la asigurarea serviciului public cu specific silvic pentru pădurile situate în localităţile aflate în raza administrativă a acestuia. Sancţiunea se aplică şefului ocolului silvic. Fapta nu constituie contravenţie în situaţia în care limitele proprietăţii forestiere nu sunt materializate în teren din vina proprietarului solicitant.

CAPITOLUL III
Amenajarea pădurilor

Art. 5. - Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei până la 5.000 lei următoarele fapte:

a) nerespectarea normelor tehnice de amenajare a pădurilor la culegerea datelor din teren, care determină modificarea măsurilor de gospodărire a pădurilor;
b) depăşirea posibilităţii stabilite de amenajamentele silvice în alte condiţii decât cele prevăzute de lege; sancţiunea se aplică şefului ocolului silvic.

Art. 6. - Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei până la 1.000 lei următoarele fapte:

a) necompletarea, anual, până la data de 31 ianuarie a anului următor anului pentru care se face raportarea, a tuturor evidenţelor prevăzute în amenajamentul silvic; sancţiunea se aplică şefului ocolului silvic;
b) nerespectarea de către şeful de proiect a prevederilor consemnate în şedinţa de preavizare a soluţiilor tehnice consemnate în procesul - verbal de stabilire a soluţiilor tehnice pentru amenajament de către echipa de teren, organizată pentru un ocol silvic sau pentru un proprietar;
c) nematerializarea şi/sau neîntreţinerea semnelor amenajistice;
d) mutarea semnelor amenajistice.

CAPITOLUL IV
Integritatea fondului forestier, paza şi protecţia pădurilor

Art. 7. - (1) Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei până la 10.000 lei următoarele fapte:

a) schimbarea fără aprobare legală a categoriei de folosinţă a terenurilor din fondul forestier naţional, în măsura în care fapta nu constituie infracţiune în condiţiile prevăzute la art. 106 - 108 din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare;
b) trecerea terenurilor forestiere din domeniul public al unităţilor administrativ - teritoriale în domeniul privat al acestora prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti;
c) includerea pădurilor în intravilan;
d) neredarea terenurilor forestiere în circuitul silvic la termenul şi/sau în condiţiile prevăzute în aprobarea de ocupare temporară;
e) exploatarea agregatelor minerale de pe terenuri din fondul forestier naţional fără aprobările legale;
f) neîmpădurirea în termenul prevăzut de lege a suprafeţelor de pădure afectate de incendii.

(2) Sancţiunile pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) se aplică consiliului local/consiliului judeţean sau Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz. Hotărârea prin care s-a săvârşit fapta contravenţională este nulă de drept. Nulitatea se constată de instanţa de contencios administrativ competentă, la cererea oricărei persoane interesate sau, după caz, a instituţiei din care face parte agentul constatator.

Art. 8. - (1) Constituie contravenţii silvice următoarele fapte:

a) tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, fără drept, precum şi distrugerea ori vătămarea de arbori, puieţi sau lăstari, dacă valoarea prejudiciului adus pădurii, stabilită conform legii, este de până la de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei, dacă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute la art. 108 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare. Se exceptează seminţişul utilizabil vătămat în limitele admise prin normele tehnice în vigoare în parchetele autorizate la exploatare;
b) sustragerea ori însuşirea fără drept a materialului lemnos, a puieţilor ori lăstarilor din fondul forestier naţional, dacă valoarea prejudiciului stabilită conform legii este de până la de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei.

(2) Faptele prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează:

a) cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei dacă valoarea prejudiciului stabilită conform legii este de până la preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei;
b) cu amendă de la 800 lei la 2.000 lei dacă valoarea prejudiciului stabilită conform legii este de la 1 până la de 3 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei;
c) cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei dacă valoarea prejudiciului stabilită conform legii este de la 3 până la de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei.

Art. 9. - Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte:

a) inundarea terenurilor din fondul forestier naţional fără drept prin construirea de baraje, praguri sau altele asemenea, pe albiile pâraielor ori ale văilor;
b) aprinderea focului în fondul forestier naţional în alte locuri decât cele special amenajate şi marcate ori la o distanţă mai mică de 30 metri de limita pădurii;
c) deteriorarea drumurilor sau a căilor ferate forestiere, a lucrărilor de artă aferente acestora, a amenajărilor, instalaţiilor, construcţiilor civile, vânătoreşti, piscicole din apele de munte, a împrejmuirilor, a amenajărilor de propagandă silvică ori a celor pentru protecţia pădurilor, a barierelor sau a altor lucrări asemănătoare din fondul forestier naţional;
d) deteriorarea, distrugerea lucrărilor de ameliorare a terenurilor degradate şi/sau a lucrărilor de corectare a torentelor din fondul forestier naţional sau neîntocmirea documentaţiei în vederea lucrărilor de reabilitare a acestora;
e) ştergerea sau deteriorarea în orice fel a mărcilor sau a numerelor curente de pe arborii marcaţi ori de pe cioate.

Art. 10. - Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte:

a) încălcarea normelor de apărare împotriva incendiilor specifice fondului forestier, în zonele limitrofe acestuia, precum şi în vegetaţia forestieră din afara fondului forestier;
b) neefectuarea de către ocoalele silvice a lucrărilor necesare pentru prognoza, prevenirea şi combaterea la sol a bolilor şi dăunătorilor pădurilor, la termenele şi în condiţiile stabilite prin normele tehnice.

Art. 11. - Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 600 lei până la 1.000 lei următoarele fapte:

a) prelevarea solului fertil, a humusului sau a brazdelor de iarbă din fondul forestier, prin orice mijloace;
b) refuzul persoanelor care desfăşoară activităţi în fondul forestier naţional sau în vegetaţia forestieră din afara acestuia de a participa, la solicitarea personalului silvic, la acţiunile de stingere a incendiilor;
c) nepermiterea de către proprietarii şi/sau deţinătorii cu orice titlu de păduri a accesului în pădurile pe care le deţin al persoanelor împuternicite să efectueze observaţii şi măsurători necesare în vederea realizării Programului naţional de monitorizare sol - vegetaţie forestieră sau realizării inventarului forestier naţional;
d) păşunatul în pădurile în care este interzis acesta, dacă valoarea prejudiciului adus pădurii, stabilită conform legii, este de până la 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei.

Art. 12. - Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei până la 800 lei următoarele fapte:

a) instalarea în fondul forestier de corturi, tonete, rulote, fără drept sau în alte locuri decât cele aprobate şi delimitate de deţinătorul terenului forestier respectiv;
b) amplasarea stupilor sau stupinelor în fondul forestier proprietate publică în alte locuri şi în alte condiţii decât cele aprobate;
c) aducerea şi menţinerea pe vetrele de stupină instalate în fondul forestier de animale domestice şi păsări;
d) efectuarea de împrejmuiri în păduri fără aprobare legală;
e) trecerea animalelor domestice neînsoţite prin păduri.

CAPITOLUL V
Regenerarea pădurilor şi punerea în valoare a masei lemnoase

Art. 13. - Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei următoarele fapte:

a) neexecutarea de către proprietar sau de către ocolul silvic care administrează fondul forestier respectiv a lucrărilor de împădurire în terenurile goale destinate împăduririi şi/sau în cele intrate cu acte legale în fondul forestier în perioada de aplicare a amenajamentului;
b) neconstituirea şi/sau nealimentarea de către administratorul fondului forestier sau de către proprietarii de păduri a fondului de conservare şi regenerare a pădurilor în condiţiile legii;
c) nerespectarea compoziţiilor de regenerare prevăzute în amenajamente sau în studiile de specialitate aprobate.

Art. 14. - Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei până la 3.000 lei următoarele fapte:

a) verificarea, aprobarea, modificarea sau casarea unui act de punere în valoare cu încălcarea normelor tehnice specifice şi/sau a prevederilor legale, dacă nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni;
b) efectuarea serviciului public de punere în valoare a masei lemnoase la proprietarii de păduri care nu au încheiat contracte de prestări servicii silvice/administrare în condiţiile legii ori ale căror astfel de contracte au fost suspendate sau au încetat fără asigurarea continuităţii;
c) punerea în valoare a masei lemnoase cu încălcarea normelor tehnice specifice în vigoare;
d) punerea în valoare şi extragerea exemplarelor de cireş cu încălcarea reglementărilor specifice în vigoare, dacă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute la art. 108 din
Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

CAPITOLUL VI
Exploatarea masei lemnoase şi recoltarea produselor nelemnoase

Art. 15. - Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei până la 10.000 lei următoarele fapte:

a) autorizarea la exploatare a partizilor constituite din tăieri cu restricţie, în epocile în care exploatarea este interzisă prin normele tehnice în vigoare;
b) realizarea tăierii rase prin alăturare cu altă tăiere rasă, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare;
c) refuzul/tergiversarea de către deţinător, astfel cum este definit la pct. 11 din anexa la
Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, de a permite personalului silvic împuternicit pentru control accesul şi/sau exercitarea controlului în condiţiile legii. În cazul în care făptuitorul este personal silvic, acestuia i se suspendă pe 3 luni autorizaţia de practică, iar dacă fapta se săvârşeşte în mod repetat, autorizaţia de practică se anulează de către emitent, la sesizarea agentului constatator.

Art. 16. - Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei până la 3.000 lei următoarele fapte:

a) exploatarea masei lemnoase din parchete fără autorizaţie de exploatare. În cazul persoanei juridice atestate pentru exploatarea masei lemnoase care săvârşeşte o astfel de faptă, comisia emitentă anulează atestatul de exploatare;
b) exploatarea masei lemnoase din parchete în afara termenelor prevăzute în autorizaţia de exploatare;
c) lăsarea în parchet, la expirarea termenului de reprimire prevăzut în autorizaţia de exploatare, de material lemnos şi/sau resturi de exploatare pe văi sau de-a lungul instalaţiilor de scos-apropiat şi transport. Dacă fapta se săvârşeşte în mod repetat, se solicită comisiei emitente anularea atestatului de exploatare;
d) autorizarea la exploatare a partizilor constituite în păduri ai căror proprietari nu au încheiat contracte de prestări servicii silvice/administrare în condiţiile legii;
e) aprobarea executării de instalaţii de scos-apropiat cu încălcarea prevederilor legale.

Art. 17. - Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 800 lei până la 1.000 lei următoarele fapte:

a) nerespectarea tehnologiilor şi traseelor de scos-apropiat prevăzute în autorizaţia de exploatare;
b) scoaterea din rădăcini sau ridicarea din fondul forestier naţional fără aprobare legală a cioatelor şi/sau a resturilor de exploatare;
c) recoltarea din fondul forestier naţional a produselor nelemnoase specifice, fără acordul proprietarului şi/sau al ocolului silvic care asigură administrarea pădurii;
d) executarea neautorizată a drumurilor de tractor sau fără respectarea traseelor aprobate;
e) neexecutarea la termen şi în condiţiile prevăzute în autorizaţia de exploatare a lucrărilor de curăţare a parchetelor.

Art. 18. - Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 200 lei până la 500 lei următoarele fapte:

a) neîndeplinirea obligaţiei ca la exploatarea pădurilor de răşinoase să se cojească cioatele de pin şi molid, în întregime, iar la brad şi la celelalte răşinoase, prin curelare;
b) menţinerea în pădure şi în depozite pe o perioadă de peste 30 de zile, în intervalul 1 aprilie - 1 octombrie, a lemnului de răşinoase necojit.


CAPITOLUL VII
Controlul aplicării normelor privind circulaţia materialelor lemnoase, al depozitelor şi instalaţiilor de prelucrare a lemnului

Art. 19. - (1) Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei şi confiscarea materialelor lemnoase în cauză următoarele fapte:

a) expedierea sau transportul materialelor lemnoase fără provenienţă legală;
b) transportul materialelor lemnoase fără avizele de însoţire ori fără documentele comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare;
c) transportul şi/sau comercializarea pomilor de Crăciun nemarcaţi cu sigiliul - crotaliu prevăzut de normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare;
d) transportul materialelor lemnoase cu aviz de însoţire care nu are înscrisă provenienţa legală a acestora;
e) transportul materialelor lemnoase cu aviz de însoţire a cărui valabilitate a expirat. Termenul de valabilitate a avizului de însoţire, în funcţie de distanţele de transport al materialelor lemnoase, este de maximum 72 de ore de la ora plecării transportului, dată şi oră ce se consemnează obligatoriu în acest document;
f) refuzul de a se supune controlului circulaţiei materialelor lemnoase, al depozitelor de materiale lemnoase şi instalaţiilor de prelucrare a materialelor lemnoase ori împiedicarea efectuării acestui control;
g) primirea de către personalul operatorului de transport feroviar, al administratorului şi/sau gestionarului infrastructurii căii ferate în vederea expedierii şi/sau expedierea materialelor lemnoase fără avizele de însoţire ori fără documentele comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare;
h) primirea de către operatorii portuari a materialelor lemnoase fără avizele de însoţire ori fără documentele comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare;
i) primirea, depozitarea şi/sau prelucrarea de către deţinătorii depozitelor, ai altor spaţii destinate depozitării temporare şi/sau ai instalaţiilor de prelucrare a materialelor lemnoase cu aviz de însoţire din care nu rezultă provenienţa legală;
j) depunerea declaraţiei vamale de export pentru materiale lemnoase fără avizul de însoţire sau, după caz, fără documentul comunitar echivalent avizului de însoţire, prevăzut de normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare;
k) primirea, depozitarea şi/sau prelucrarea de către deţinătorii depozitelor, ai altor spaţii destinate depozitării temporare şi/sau ai instalaţiilor de prelucrare a materialelor lemnoase fără avizele de însoţire ori fără documentele comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare;
l) vânzarea şi/sau cumpărarea materialelor lemnoase fără provenienţă legală sau fără avizele de însoţire ori documentele echivalente acestora, prevăzute în normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare;
m) deţinerea de material lemnos fără documente legale de provenienţă;
n) transportul materialelor lemnoase care nu corespund din punct de vedere cantitativ şi/sau calitativ ori din punctul de vedere al speciei cu datele înscrise în avizul de însoţire.

(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) avizele de însoţire care însoţesc transportul de materiale lemnoase realizat cu mijloace de transport feroviare şi navale, precum şi cele care au ca destinaţie exportul, cazuri în care termenele de valabilitate sunt termenele legale de executare a contractului de transport.

Art. 20. - Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei şi reţinerea în vederea stabilirii provenienţei materialelor lemnoase în cauză următoarele fapte:

a) transportul materialelor lemnoase cu aviz de însoţire în care nu sunt precizate/completate corect data, aceeaşi cu data emiterii avizului, şi ora plecării ori care prezintă ştersături sau adăugări necertificate ori este completat cu încălcarea dispoziţiilor legale;
b) primirea, depozitarea şi/sau prelucrarea de către deţinătorii depozitelor, ai altor spaţii destinate depozitării temporare şi/sau ai instalaţiilor de prelucrare a materialelor lemnoase cu aviz de însoţire a cărui valabilitate a expirat;
c) primirea, depozitarea şi/sau prelucrarea de către deţinătorii depozitelor, ai altor spaţii destinate depozitării temporare şi/sau ai instalaţiilor de prelucrare a materialelor lemnoase cu aviz de însoţire în care nu sunt precizate/completate corect data, aceeaşi cu data emiterii avizului, şi ora plecării ori cu ştersături sau adăugări necertificate;
d) comercializarea materialelor lemnoase în afara pieţelor, târgurilor, oboarelor, burselor de mărfuri şi altora asemenea, autorizate conform normelor privind circulaţia materialelor lemnoase.

Art. 21. - Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte:

a) permiterea comercializării materialelor lemnoase şi/sau pomilor de Crăciun în pieţe, târguri, oboare, burse de mărfuri şi altele asemenea, neautorizate conform normelor privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare;
b) neîmprejmuirea de către deţinători a depozitelor, a altor spaţii destinate depozitării temporare şi/sau a instalaţiilor de prelucrare a materialelor lemnoase;
c) nedeţinerea sau necompletarea la zi a registrului de evidenţă a intrărilor - ieşirilor de materiale lemnoase de către deţinătorii depozitelor, ai altor spaţii destinate depozitării temporare şi/sau ai instalaţiilor de prelucrare a materialelor lemnoase;
d) nerespectarea de către emitenţi a prevederilor legale privind modul de completare şi eliberare a avizelor de însoţire a materialelor lemnoase;
e) prezentarea la autoritatea vamală a avizului de însoţire ori a documentului echivalent acestuia întocmit cu încălcarea prevederilor normelor privind circulaţia materialelor lemnoase sau conţinând neconcordanţe cu datele înscrise în declaraţia vamală ori în permisele vamale eliberate sau în documentele anexate la acestea;
f) neprezentarea de către transportator a avizului de însoţire în vederea efectuării controlului vamal al materialelor lemnoase exportate;
g) nepredarea în custodie la structura teritorială competentă a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură a dispozitivelor dreptunghiulare de marcat lemn de către persoanele juridice care le deţin, în cazul încetării activităţii pentru care au fost confecţionate aceste dispozitive, dizolvării sau reorganizării persoanei juridice, pierderii autorizării, fie ca urmare a expirării certificatului de atestare în activitatea de exploatare forestieră, fie ca urmare a retragerii avizului structurii teritoriale competente a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;
h) nerespectarea prevederilor legale privind declararea pierderii, furtului sau distrugerii formularelor cu regim special ori documentelor de provenienţă, a celor de însoţire, precum şi a registrului de intrări - ieşiri de materiale lemnoase, prevăzute de normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare;
i) transportul de la locul de recoltare a materialelor lemnoase nemarcate cu amprenta dispozitivului dreptunghiular prevăzut de normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare;
j) refuzul expeditorului de a plăti cheltuielile de transport al materialelor lemnoase confiscate în condiţiile legii, la locul de păstrare în custodie stabilit de agentul constatator;
k) refuzul transportatorului de a transporta materialele lemnoase confiscate/reţinute în vederea confiscării la locul indicat de agentul constatator.


CAPITOLUL VIII
Constatarea contravenţiilor silvice şi aplicarea sancţiunilor

Art. 22. - (1) În cazul în care agenţii constatatori constată că în timpul transportului cu mijloace feroviare sau navale materialele lemnoase nu sunt însoţite de avizul de însoţire ori de documentul comunitar echivalent acestuia, prevăzut în normele privind circulaţia materialelor lemnoase, sau că nu au provenienţă legală, confiscarea materialelor lemnoase se realizează după sosirea lor în staţia/portul de destinaţie, la locul prevăzut pentru descărcare, cu anunţarea în scris a destinatarului despre confiscare, de către personalul autorizat al operatorului de transport feroviar, administratorului şi/sau gestionarului infrastructurii/căpitanul portului, după caz.
(2) Materialele lemnoase reţinute/confiscate în condiţiile legii de agenţi constatatori vor fi date în custodie ocolului silvic celui mai apropiat de locul confiscării.
(3) În cazul în care la ocolul silvic prevăzut la alin. (2) nu există spaţii adecvate şi/sau mijloace de încărcare - descărcare, agentul constatator stabileşte de comun acord cu ocolul silvic respectiv un alt spaţiu pentru deţinerea în custodie a materialului lemnos confiscat sau reţinut în vederea confiscării, inclusiv în spaţiile deţinătorului, cu acceptul acestuia.
(4) Dacă materialele lemnoase reţinute/confiscate se află în mijloace de transport, transportatorul este obligat să le transporte, pe cheltuiala expeditorului, la locul de predare în custodie stabilit de agentul constatator.
(5) Dacă materialele lemnoase reţinute/confiscate nu se află în mijloace de transport, agentul constatator va înştiinţa cel mai apropiat ocol silvic, care asigură ridicarea, transportarea şi depozitarea acestora. Cheltuielile efectuate pentru ridicarea, transportarea şi depozitarea materialelor lemnoase reţinute/confiscate se acoperă din sumele rezultate în urma valorificării materialelor lemnoase reţinute/confiscate.
(6) În cazul aplicării sancţiunii complementare a confiscării, pentru materialele lemnoase care nu se găsesc sau care nu pot fi identificate, contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în lei în termenul legal, în numerar sau prin virament, în contul indicat în procesul - verbal.
(7) Calculul contravalorii materialelor lemnoase prevăzute la alin. (6) se face la preţuri de referinţă, pe specii şi sortimente, stabilite anual în raport cu valoarea de circulaţie a materialelor lemnoase, prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, pe baza preţului pieţei, rezultat prin calcularea mediei ultimelor preţuri de vânzare, comunicate de administratorii fondului forestier proprietate publică, care au vândut sortimentul respectiv în ultimele 6 luni.
(8) În cazul neachitării contravalorii materialelor lemnoase prevăzute la alin. (6), instituţia din care face parte agentul constatator comunică debitul la organul fiscal teritorial competent în vederea executării silite, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului de contestare.

Art. 23. - Sancţiunea amenzii contravenţionale se aplică şi persoanelor juridice, limitele minime şi maxime ale amenzilor majorându-se de 5 ori, cu excepţia acelora prevăzute numai pentru persoane juridice.

Art. 24. - (1) Au obligaţia şi dreptul să efectueze controlul, să constate contravenţiile silvice şi să aplice sancţiunile prevăzute în prezenta lege următorii agenţi constatatori:

a) personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi al structurilor sale teritoriale cu specific silvic, împuternicit în acest scop;
b) personalul silvic din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi al structurilor sale teritoriale cu specific silvic - pentru contravenţiile silvice săvârşite în fondul forestier pe care îl administrează/prestează servicii silvice sau pe care îl preia în vederea administrării/asigurării serviciilor silvice, precum şi pentru exercitarea controlului aplicării normelor privind circulaţia materialelor lemnoase;
c) personalul silvic din cadrul structurilor de rang superior şi al ocoalelor silvice private - pentru contravenţiile silvice săvârşite în fondul forestier pe care îl administrează/prestează servicii silvice, precum şi pentru exercitarea controlului aplicării normelor privind circulaţia materialelor lemnoase;
d) ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române şi Poliţiei de Frontieră Române - pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor pentru faptele prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a) şi b), art. 8 alin. (1) lit. a) şi b), art. 9, 11, 12 şi 19 - 21;
e) ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române - pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor pentru faptele prevăzute la art. 9 lit. a) şi b), art. 11 lit. a) - d), art. 12, art. 17 lit. b) şi c), art. 20 lit. d) şi art. 21 lit. a) şi b);
f) personalul silvic din cadrul structurilor de administrare a parcurilor naţionale şi a parcurilor naturale, împuternicit în acest scop - pentru contravenţiile silvice săvârşite în parcul pe care îl administrează, precum şi pentru exercitarea controlului aplicării normelor privind circulaţia materialelor lemnoase;

|[g) ofiţerii şi subofiţerii din cadrul serviciilor profesioniste - pentru situaţii de urgenţă, pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor pentru faptele prevăzute la art. 9 lit. b), art. 10 lit. a) şi art. 11 lit. c). (text original în vigoare până la 15 octombrie 2010) ]|

[{*}] g) ofiţerii şi subofiţerii din cadrul serviciilor profesioniste - pentru situaţii de urgenţă, pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor pentru faptele prevăzute la art. 9 lit. b), art. 10 lit. a) şi art. 11 lit. b). (literă modificată prin Rectificarea nr. 1 publicată în M.Of. nr. 692, în vigoare de la 15 octombrie 2010)

(2) Agenţii constatatori prevăzuţi la alin. (1) lit. a) - c) şi f) îndeplinesc o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi primesc o legitimaţie de control de la instituţia din care fac parte.
(3) Legitimaţia de serviciu a agenţilor constatatori prevăzuţi la alin. (1) lit. d), e) şi g) constituie legitimaţia de control, prevăzută de prezenta lege.

Art. 25. - (1) Agentul constatator care aplică sancţiunea dispune şi reţinerea/confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţiile silvice, în condiţiile legii. În toate situaţiile agentul constatator descrie în procesul - verbal de constatare a contravenţiei silvice bunurile supuse confiscării şi ia în privinţa lor măsurile de conservare sau de valorificare, făcând menţiunile corespunzătoare în procesul - verbal.
(2) Agentul constatator are obligaţia să stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate şi, dacă acestea aparţin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul - verbal se vor menţiona, dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă.

Art. 26. - (1) Contravenţia silvică se constată printr-un proces - verbal încheiat de agentul constatator.
(2) Agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţa contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare a contravenţiei silvice. Obiecţiunile contravenientului se consemnează distinct în procesul - verbal de constatare a contravenţiei silvice la rubrica "Obiecţiuni", sub sancţiunea nulităţii procesului - verbal.
(3) Procesul - verbal de constatare a contravenţiei silvice se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu este de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor, sub semnătură.
(4) În lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului - verbal de constatare a contravenţiei silvice în acest mod.

Art. 27. - (1) Procesul - verbal de constatare a contravenţiei silvice se înmânează sau se comunică în copie contravenientului şi, dacă este cazul, părţii vătămate şi proprietarului bunurilor confiscate.
(2) Comunicarea se face de către instituţia din care face parte agentul constatator, în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data constatării, prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la sediul contravenientului. Afişarea se consemnează într-un proces - verbal semnat de cel puţin un martor.
(3) În situaţia în care contravenientul a fost sancţionat cu amendă, precum şi dacă a fost obligat la plata despăgubirilor pentru prejudiciul adus pădurii, odată cu procesul - verbal i se înmânează/comunică şi înştiinţarea de plată.
(4) În înştiinţarea de plată se face menţiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii şi, după caz, a despăgubirilor, în termen de 30 de zile de la comunicare sau de 15 zile de la soluţionarea contestaţiei, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită în condiţiile legii.
(5) În cazul neachitării amenzii, instituţia din care face parte agentul constatator comunică debitul la organul fiscal teritorial competent în vederea executării silite, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului de contestare.
(6) În cazul neachitării despăgubirilor pentru pagube aduse pădurii, ocolul silvic care administrează/asigură serviciile silvice comunică debitul la organul fiscal teritorial competent, în vederea executării silite, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului de contestare a procesului - verbal de constatare a contravenţiei.
(7) Punerea în executare a sancţiunii amenzii contravenţionale se face astfel:

a) de către instituţia din care face parte agentul constatator, dacă nu se exercită calea de atac împotriva procesului - verbal de constatare a contravenţiei silvice în termenul prevăzut de lege;
b) de către instanţa judecătorească, în celelalte cazuri.

Art. 28. - (1) Contravenientul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii/comunicării procesului - verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezenta lege, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul - verbal.
(2) În procesele - verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor silvice se indică atât contul de venituri al bugetului de stat, în care se virează suma, cât şi codul fiscal al persoanei juridice din care face parte agentul constatator.

Art. 29. - (1) Plata amenzii se face la casieria ocolului silvic în al cărui teritoriu de competenţă s-a săvârşit contravenţia silvică, la unităţile Trezoreriei Statului în raza cărora contravenienţii îşi au sediul sau domiciliul fiscal ori la casieriile autorităţilor administraţiei publice, atât în numerar, cât şi prin virament.
(2) Contravenientul este obligat să depună la instituţia din care face parte agentul constatator chitanţa de plată a amenzii stabilite prin procesul - verbal de contravenţie silvică şi să plătească despăgubirile pentru prejudiciile produse prin săvârşirea contravenţiei silvice.

Art. 30. - (1) Sancţiunea contravenţională se stabileşte şi se aplică de către agentul constatator.
(2) În situaţia în care prin contravenţia săvârşită s-a produs un prejudiciu, contravenientul este obligat la plata valorii despăgubirii.
(3) Valoarea despăgubirii se calculează de către:

a) agentul constatator, dacă acesta este personal silvic;
b) ocolul silvic pe al cărui teritoriu de competenţă a fost săvârşită fapta, în celelalte cazuri.

(4) În cazul prevăzut la alin. (3) lit. b), instituţia din care face parte agentul constatator solicită în scris ocolului silvic să efectueze calculul valorii despăgubirilor, care are obligaţia de a răspunde solicitării în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea acesteia.
(5) Calculul despăgubirilor pentru prejudicii aduse pădurii se face potrivit prevederilor
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2007.
(6) Pe lângă sancţiunea aplicată şi plata valorii despăgubirilor, în cazul contravenţiilor silvice pentru faptele prevăzute la art. 6 lit. d), art. 7 alin. (1) lit. a), b), e) şi f), art. 9 lit. a), c) şi d), art. 11 lit. a) şi d), art. 12, art. 13, art. 16 lit. a), art. 17 lit. a), d) şi e), contravenientul este obligat să realizeze lucrările necesare pentru readucerea la starea iniţială a fondului forestier sau, după caz, să suporte costurile necesare pentru realizarea acestor lucrări.
(7) Lucrările necesare pentru readucerea la starea iniţială a fondului forestier şi valoarea estimată a acestora se stabilesc de către agentul constatator sau, după caz, de către ocolul silvic pe al cărui teritoriu de competenţă a fost săvârşită fapta.

Art. 31. - (1) În caz de constatare a nulităţii procesului - verbal de constatare a contravenţiei silvice, bunurile confiscate se restituie de îndată celui în drept.
(2) Dacă bunurile prevăzute la alin. (1) au fost valorificate, instanţa va dispune să se achite celui în drept o despăgubire care se stabileşte în raport cu valoarea de circulaţie a bunurilor.

Art. 32. - Împotriva procesului - verbal de constatare a contravenţiei silvice şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Art. 33. - (1) Plângerea, însoţită de copia procesului - verbal de constatare a contravenţiei silvice, se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită fapta, în condiţiile legii.
(2) Plângerea şi celelalte acte de procedură privind soluţionarea acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar.

|[Art. 34. - Sumele încasate din plata amenzilor la contravenţiile silvice se distribuie după cum urmează:

a) 20% se varsă în contul persoanei juridice în structura căreia îşi desfăşoară activitatea agentul constatator care a aplicat amenda;
b) 80% se varsă la bugetul de stat, în cazul contravenţiilor săvârşite de către persoanele juridice sau, după caz, la bugetul local pentru contravenţiile săvârşite de către persoanele fizice.

    (text original în vigoare până la 1 ianuarie 2012) ]|

[{*}] Art. 34. - Sumele încasate din plata amenzilor la contravenţiile silvice se varsă la bugetul de stat, în cazul contravenţiilor săvârşite de către persoanele juridice, sau, după caz, la bugetul local, pentru contravenţiile săvârşite de către persoanele fizice. (articol modificat prin art. X pct. 1 din O.U.G. nr. 71/2011 - publicată la 6 septembrie 2011, în vigoare de la 1 ianuarie 2012)

Art. 35. - Valorificarea bunurilor confiscate, cu excepţia materialelor lemnoase, se face conform reglementărilor privind modul şi condiţiile de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.

Art. 36. - (1) Materialele lemnoase confiscate, precum şi cele abandonate se valorifică prin licitaţie, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data confiscării, de către ocolul silvic pe raza căruia s-au depozitat materialele lemnoase în custodie. Agentul fiscal local va fi invitat să facă parte din comisia de licitaţie.
(2) Pentru desfăşurarea licitaţiei prevăzute la alin. (1), ocolul silvic are obligaţia de a întocmi documentaţia de vânzare, de a încasa contravaloarea materialelor lemnoase şi de a distribui sumele încasate conform prevederilor prezentei legi. Licitaţia se anunţă în mass - media locală şi prin afişe la sediile unităţilor administrativ - teritoriale şi al ocolului silvic pe raza căruia s-au depozitat materialele lemnoase în custodie, într-un termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data confiscării. Licitaţia se organizează în termen de minimum 10 zile de la data anunţării, iar materialul lemnos confiscat care nu s-a vândut la o licitaţie se poate vinde prin negociere.
(3) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) lemnul de foc şi pomii de Crăciun confiscaţi. Lemnul de foc confiscat se valorifică în următoarea ordine de priorităţi: creşe, grădiniţe, şcoli, case de copii, cămine de bătrâni, spitale, primării, pentru nevoile proprii ale acestora. Pomii de Crăciun confiscaţi se valorifică de urgenţă, prin licitaţie sau prin negociere, fără a fi obligatorie publicitatea prevăzută la alin. (2).
(4) Valorificarea materialelor lemnoase prevăzute la alin. (3) se face la preţuri stabilite în raport cu valoarea de circulaţie a materialelor lemnoase confiscate, aprobate anual de conducerea structurii teritoriale competente a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

|[(5) Sumele încasate din vânzarea materialelor lemnoase confiscate, rămase după deducerea cheltuielilor de custodie, organizare a licitaţiei şi transport, după caz, precum şi sumele încasate din plata contravalorii materialelor lemnoase confiscate care nu se găsesc sau care nu pot fi identificate, prevăzute la art. 22 alin. (5), se distribuie astfel:

a) 35% din contravaloarea materialelor lemnoase confiscate rămân la dispoziţia persoanei juridice în structura căreia îşi desfăşoară activitatea agentul constatator care a aplicat amenda sau a realizat confiscarea;
b) 65% la bugetul de stat, în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, în cazul în care materialul lemnos provine din fondul forestier proprietate publică a statului, sau la bugetele locale, în cazul în care materialul lemnos provine din fondul forestier proprietate publică/privată a unităţilor administrativ - teritoriale ori din cel proprietate privată dacă proprietarul este contravenient, precum şi în cazul materialelor lemnoase abandonate a căror provenienţă nu poate fi stabilită.

    (text original în vigoare până la 1 ianuarie 2012) ]|

[{*}] (5) Sumele încasate din vânzarea materialelor lemnoase confiscate, rămase după deducerea cheltuielilor de custodie, organizarea licitaţiei şi transport, după caz, precum şi sumele încasate din plata contravalorii materialelor lemnoase confiscate care nu se găsesc sau care nu pot fi identificate, prevăzute la art. 22 alin. (5), se varsă la bugetul de stat, în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, în cazul în care materialul lemnos provine din fondul forestier proprietate publică a statului, sau la bugetele locale, în cazul în care materialul lemnos provine din fondul forestier proprietate publică/privată a unităţilor administrativ - teritoriale ori din cel proprietate privată dacă proprietarul este contravenient, precum şi în cazul materialelor lemnoase abandonate a căror provenienţă nu poate fi stabilită. (alineat modificat prin art. X pct. 2 din O.U.G. nr. 71/2011 - publicată la 6 septembrie 2011, în vigoare de la 1 ianuarie 2012)

Art. 37. - (1) Materialul lemnos confiscat a cărui provenienţă se identifică se pune la dispoziţia proprietarului de drept, dacă acesta nu este contravenient.
(2) Contravenientul este obligat la plata cheltuielilor de depozitare şi pază pe perioada custodiei pentru materialele lemnoase prevăzute la alin. (1).

Art. 38. - (1) Pentru motive temeinice instanţa poate acorda un termen de plată a amenzii de cel mult 30 de zile sau poate dispune eşalonarea plăţii într-un termen de cel mult 3 luni.
(2) Hotărârea instanţei este definitivă şi executorie.

Art. 39. - (1) Dacă agentul constatator apreciază că fapta a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, constituie infracţiune, sesizează organul de urmărire penală competent.
(2) În cazul în care fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanţă că ea constituie contravenţie, actul de sesizare ori de constatare a faptei, împreună cu o copie de pe rezoluţia, ordonanţa sau, după caz, de pe hotărârea judecătorească, se trimite de îndată organului în drept să constate contravenţia silvică, pentru a lua măsurile ce se impun conform legii.
(3) Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei.

|[Art. 40. - (1) Sumele prevăzute la art. 34 lit. a) şi art. 36 alin. (5) lit. a), în cadrul fiecărei persoane juridice din care fac parte agenţii constatatori, se constituie un fond de stimulare a personalului silvic/agenţilor constatatori, în condiţiile legii.
(2) Norma metodologică privind constituirea şi utilizarea fondului de premiere prevăzut la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
    (text original în vigoare până la 1 ianuarie 2012) ]|

[{*}] Art. 40. - (1) Sumele prevăzute la art. 34 lit. a) şi art. 36 alin. (5) lit. a), în cadrul fiecărei persoane juridice din care fac parte agenţii constatatori, se constituie un fond de stimulare a personalului silvic/agenţilor constatatori, în condiţiile legii.
(2) Norma metodologică privind constituirea şi utilizarea fondului de premiere prevăzut la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
    (articol abrogat de la 1 ianuarie 2012 prin art. X pct. 3 din
O.U.G. nr. 71/2011 - publicată la 6 septembrie 2011)


CAPITOLUL IX
Dispoziţii finale

Art. 41. - Prevederile prezentei legi se completează cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care prezenta lege nu dispune altfel.

Art. 42. - (1) Contravenţiile silvice se constată de agenţii constatatori prin procese - verbale de constatare a contravenţiei silvice, încheiate în 3 exemplare pe formulare tipizate cu regim special, care circulă astfel: exemplarul 1 la contravenient, exemplarul 2 la organul fiscal teritorial competent în vederea executării silite, dacă nu au fost achitate în termen amenda şi eventualele despăgubiri, iar exemplarul 3 rămâne la instituţia din care face parte agentul constatator.
(2) Modelul şi conţinutul formularului tipizat de proces - verbal de constatare a contravenţiei silvice sunt prevăzute în
anexa nr. 1.
(3) Modelul şi conţinutul formularului de înştiinţare de plată sunt prevăzute în
anexa nr. 2.
(4) În cazul reţinerii în vederea stabilirii provenienţei şi/sau confiscării materialelor lemnoase sau altor produse nelemnoase, precum şi în cazul dării în custodie a materialelor lemnoase reţinute/confiscate, agentul constatator încheie procesul - verbal de reţinere/confiscare/dare în custodie, după caz, pe formular tipizat.
(5) Pentru probarea provenienţei materialelor lemnoase reţinute, agentul constatator stabileşte un termen care nu poate fi mai mare de 3 zile calendaristice de la data încheierii procesului - verbal de reţinere.
(6) Modelul şi conţinutul formularului tipizat de proces - verbal de reţinere/confiscare/dare în custodie este prevăzut în
anexa nr. 3.
(7) Tipărirea formularelor prevăzute la alin. (2), (3) şi (6) se realizează de către Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A. care va asigura distribuirea acestora contra cost instituţiilor din care fac parte agenţii constatatori prevăzuţi la art. 24 alin. (1).
(8) Până la confecţionarea şi distribuirea formularelor prevăzute la alin. (7), agenţii constatatori folosesc în activitatea de constatare a contravenţiilor silvice formularele tipizate utilizate anterior intrării în vigoare a prezentei legi de către instituţiile din care fac parte agenţii constatatori.
(9) Modelul şi conţinutul legitimaţiei de control prevăzute la art. 24 alin. (2) sunt prevăzute în
anexa nr. 4.

Art. 43. - (1) În scopul urmăririi modului de soluţionare a contravenţiilor silvice şi pentru a asigura posibilitatea identificării de către agenţii constatatori a situaţiilor de repetare a aceleiaşi fapte de către contravenient, pentru aplicarea sancţiunilor majorate/complementare, după caz, se constituie o bază de date în sistem electronic la care au acces toţi agenţii constatatori prevăzuţi la art. 24 alin. (1).
(2) Elementele necesare constituirii bazei de date prevăzute la alin. (1), competenţele de acces la această bază de date, precum şi orice alte proceduri referitoare la gestionarea ei se stabilesc prin protocoale încheiate între autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi instituţiile din care fac parte agenţii constatatori, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(3) Furnizarea datelor cu caracter personal în cazul persoanelor fizice sancţionate în temeiul prezentei legi se asigură prin grija serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor, la cererea agenţilor constatatori, în scopul exercitării atribuţiilor legale, fără plata vreunei taxe sau a vreunui tarif şi cu respectarea prevederilor
Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 44. -
Anexele nr. 1 - 4 fac parte integrantă din prezenta lege.

Art. 45. - Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 46. - La data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă
Legea nr. 31/2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 6 aprilie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE

PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA - DAN GEOANĂ


Bucureşti, 16 iulie 2010.
Nr. 171.


SUMAR:

  • ANEXA Nr. 1 Proces - Verbal de constatare a contravenţiei silvice
  • ANEXA Nr. 2 Înştiinţare de plată
  • ANEXA Nr. 3 Proces - Verbal de dare în custodie a bunurilor reţinute în vederea stabilirii provenienţei/confiscate
  • ANEXA Nr. 4 Legitimaţie de control

ANEXA Nr. 1

 

Ministerul Mediului şi Pădurilor
Direcţia de inspecţii silvice şi cinegetice/Inspectoratul teritorial de regim silvic şi de vânătoare
Adresa:. . . . . . . . . .

Seria. . . . . . . . . .Nr. . . . . . . . . .

PROCES - VERBAL
de constatare a contravenţiei silvice

Încheiat astăzi. . . . . . . . . .luna. . . . . . . . . .anul. . . . . . . . . .în localitatea. . . . . . . . . .

Subsemnaţii:

Funcţia:

Locul de muncă:

    1. . . . . . . . . .
    2. . . . . . . . . .
    3. . . . . . . . . .
    în temeiul
Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi al. . . . . . . . . ., am constatat că:
    Făptuitorul. . . . . . . . . ., cu sediul. . . . . . . . . ., înregistrat în registrul comerţului cu nr. . . . . . . . . ., cod fiscal. . . . . . . . . ., reprezentat prin numitul. . . . . . . . . ., zis. . . . . . . . . ., domiciliat în judeţul. . . . . . . . . ., localitatea. . . . . . . . . ., adresa. . . . . . . . . ., fiul lui. . . . . . . . . .şi al. . . . . . . . . ., ocupaţia. . . . . . . . . ., loc de muncă. . . . . . . . . ., posesor al BI (CI)/paşaportului seria. . . . . . . . . .nr. . . . . . . . . ., CNP I_I_I_I_I_I_I_I_I_I_I_I_I_I, eliberat de. . . . . . . . . .la data de. . . . . . . . . ., în ziua de. . . . . . . . . .luna. . . . . . . . . .anul. . . . . . . . . ., în jurul orelor. . . . . . . . . ., în locul numit. . . . . . . . . .din raza Ocolului Silvic . . . . . . . . . ., de pe raza comunei . . . . . . . . . ., judeţul. . . . . . . . . .
    a săvârşit faptele:

. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .

    în următoarele împrejurări/detalii/circumstanţe agravante. . . . . . . . . ., prin încălcarea prevederilor. . . . . . . . . ., cauzând o pagubă de. . . . . . . . . .lei, conform fişei de calcul anexate, care face parte integrantă din prezentul proces - verbal.
    Au fost reţinute în vederea confiscării, în baza art. . . . . . . . . ., următoarele lucruri (bunuri): . . . . . . . . . ., care aparţin. . . . . . . . . .şi se predau în custodie numitului . . . . . . . . . ., domiciliat în. . . . . . . . . ., judeţul. . . . . . . . . ., funcţia. . . . . . . . . .la. . . . . . . . . ., posesor al BI (CI) seria. . . . . . . . . .nr. . . . . . . . . ., CNP I_I_I_I_I_I_I_I_I_I_I_I_I_I.
    Depozitarea se face în locul. . . . . . . . . .
    În conformitate cu art. . . . . . . . . ., operatorul economic este obligat la plata contravalorii următoarelor materiale lemnoase, conform calculaţiei anexate, care face parte integrantă din prezentul proces - verbal:

. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .

    Organul constatator propune/aplică:

1. amenda de. . . . . . . . . .lei, conform art. . . . . . . . . .din. . . . . . . . . .;
2. amenda de. . . . . . . . . .lei, conform art. . . . . . . . . .din. . . . . . . . . .; 3. amenda de. . . . . . . . . .lei, conform art. . . . . . . . . .din. . . . . . . . . ., în total o amendă de. . . . . . . . . .lei.

    Deoarece sunt/nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. . . . . . . . . .din. . . . . . . . . ., făptuitorul poate/nu poate achita în termen de 48 de ore jumătate din minimul legal al amenzii, respectiv suma de. . . . . . . . . .lei. O copie de pe chitanţă, în acest caz, se predă de către contravenient agentului constatator sau se trimite prin poştă instituţiei din care face parte agentul constatator.
    Alte menţiuni (obiecţiunile contravenientului)
    . . . . . . . . . .
    Contravenientul nu este de faţă/refuză/nu poate să semneze procesul - verbal.
    De faţă a fost martor (dacă nu sunt martori se arată motivul). . . . . . . . . ., domiciliat în . . . . . . . . . ., funcţia. . . . . . . . . ., locul de muncă. . . . . . . . . ., BI/CI seria. . . . . . . . . .nr. . . . . . . . . ., CNP I_I_I_I_I_I_I_I_I_I_I_I_I_I. Amenda va fi achitată în contul nr. . . . . . . . . ., iar despăgubirea în contul nr. . . . . . . . . ., în termen de 15 zile de la comunicare, iar o copie de pe dovada plăţii va fi comunicată prin poştă sau fax instituţiei noastre.
    Cu drept de plângere în termen de 15 zile de la data comunicării la judecătoria în raza căreia s-a săvârşit fapta.


ANEXA Nr. 2

1)
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .

ÎNŞTIINŢARE DE PLATĂ
pentru debitorul:

    Numele şi prenumele. . . . . . . . . ., prenumele părinţilor. . . . . . . . . ., data şi locul naşterii. . . . . . . . . ., domiciliul actual stabil. . . . . . . . . ., CNP. . . . . . . . . ., BI/CI seria . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . ., emis(ă) de Poliţia . . . . . . . . . . la data de . . . . . . . . . ., ocupaţia . . . . . . . . . ., locul de muncă. . . . . . . . . .
    În baza procesului - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor silvice încheiat în ziua de. . . . . . . . . .luna. . . . . . . . . . anul . . . . . . . . . .la. . . . . . . . . ., vă comunicăm prezenta înştiinţare de plată pentru suma totală de. . . . . . . . . . lei, constituită debit la instituţia noastră pe numele dumneavoastră.
    După trecerea termenului - limită prevăzut în procesul - verbal sus - menţionat, acesta devine titlu executoriu, fără nicio altă formalitate, şi se supune executării silite, în condiţiile dispoziţiilor legale imperative privind executarea silită a creanţelor bugetare.
    Această înştiinţare de plată se comunică dumneavoastră, în calitate de debitor bugetar, conform actelor normative în vigoare, pentru opozabilitate, împreună cu procesul - verbal în cauză.
    Contravenientul nu se află de faţă/refuză/nu poate să semneze.
    Se confirmă de martorul:
    Numele şi prenumele. . . . . . . . . ., prenumele părinţilor. . . . . . . . . .şi. . . . . . . . . ., data şi locul naşterii . . . . . . . . . ., domiciliul actual stabil. . . . . . . . . ., CNP. . . . . . . . . ., Bi/CI seria. . . . . . . . . .nr. . . . . . . . . ., emis(ă) de Poliţia. . . . . . . . . .la data de. . . . . . . . . ., ocupaţia. . . . . . . . . ., locul de muncă . . . . . . . . . .

    Agenţii constatatori,
    1. . . . . . . . . .
    
    2. . . . . . . . . .

Mi s-a înmânat şi am primit o copie a înştiinţării de plată, astăzi, ziua. . . . . . . . . .luna. . . . . . . . . .anul. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
(numele, prenumele şi semnătura contravenientului)


1) Denumirea instituţiei din care face parte agentul constatator.


ANEXA Nr. 3

1)
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .

PROCES - VERBAL
(de dare în custodie a bunurilor reţinute în vederea stabilirii provenienţei/confiscate)

    1. Data încheierii. . . . . . . . . ./. . . . . . . . . ./.
    2. Locul încheierii. . . . . . . . . .
    3. Agenţi constatatori:

 

Numele şi prenumele

Funcţia

Locul de muncă

a)

     

b)

     


    4. Am constatat cu ocazia . . . . . . . . . . următoarele:
    . . . . . . . . . .
    . . . . . . . . . .
    . . . . . . . . . .
    . . . . . . . . . .
    . . . . . . . . . .
    . . . . . . . . . .
    . . . . . . . . . .
    . . . . . . . . . .
    5. Aspectele constatate constituie contravenţii silvice şi s-au sancţionat în conformitate cu actul normativ . . . . . . . . . . prin Procesul - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei silvice nr. . . . . . . . . .
    6. S-a procedat la reţinerea în vederea stabilirii provenienţei/confiscarea următoarelor bunuri:

6.1. dobândite prin fapta comisă:

Nr. crt.

Sortiment

U.M.

Cantităţi

Preţ unitar
(lei/U.M.)

Valoare totală
(lei)

           
           
           
           
           

6.2. care au servit la săvârşirea faptei: . . . . . . . . . .
    . . . . . . . . . .
    . . . . . . . . . .
    . . . . . . . . . .

    7. Bunurile au fost reţinute/confiscate de la numitul. . . . . . . . . ., cu domiciliul în comuna (oraşul). . . . . . . . . ., str. . . . . . . . . .nr. . . . . . . . . ., judeţul . . . . . . . . . ., care are calitatea de contravenient/însoţitor al transportului/reprezentant al S.C. . . . . . . . . ./cumpărător.
    8. Obiecţiunile celui de la care s-a făcut reţinerea/confiscarea sunt:. . . . . . . . . .
    9. Bunurile reţinute/confiscate au fost date în custodie dnei/dlui. . . . . . . . . ., având funcţia de. . . . . . . . . . la. . . . . . . . . ., posesoare/posesor a/al B.I./C.I. seria. . . . . . . . . .nr. . . . . . . . . ., emis(ă) de Poliţia. . . . . . . . . .la data de. . . . . . . . . ./. . . . . . . . . ./. . . . . . . . . ., cu domiciliul în comuna (oraşul). . . . . . . . . .str. . . . . . . . . .nr. . . . . . . . . ., judeţul. . . . . . . . . .
    10. Pentru probarea provenienţei bunurilor reţinute se dă termen până la data de. . . . . . . . . ./. . . . . . . . . ./. . . . . . . . . ., când se vor prezenta organelor de constatare actele legale doveditoare. În caz contrar, se dispune de către organele de constatare confiscarea bunurilor reţinute.
    11. Bunurile reţinute în vederea stabilirii provenienţei s-au restituit proprietarului din următoarele motive:
    . . . . . . . . . .
    . . . . . . . . . .
    12. În urma analizei documentelor s-a dispus CONFISCAREA la data de. . . . . . . . . .de către. . . . . . . . . ., având funcţia de. . . . . . . . . .la. . . . . . . . . .
    13. După valorificarea bunurilor confiscate conform pct. 6.1, după control rămân în gestiunea/custodia numitului. . . . . . . . . .următoarele bunuri:

Nr. crt.

Sortiment

U.M.

Cantitate

Valoare

     

Confiscată

Valorificată

Gestiune

Confiscată

Valorificată

Gestiune

                 
                 
                 
                 
                 
                 


    Bunurile au fost valorificate conform chitanţelor nr. . . . . . . . . .
    . . . . . . . . . .
    14. Prezentul proces - verbal s-a încheiat în 4 (patru) exemplare, din care:

- unul la agentul constatator;
- unul la făptuitor;
- unul la custode;
- unul la contabilitatea
1). . . . . . . . . ., pentru urmărirea gestionară a bunurilor confiscate.

    Agenţi constatatori,
    . . . . . . . . . .
    a ). . . . . . . . . .
    b ). . . . . . . . . .

Contravenient,
. . . . . . . . . .

Custode,
. . . . . . . . . .


1) Denumirea şi adresa instituţiei din care face parte agentul constatator.


ANEXA Nr. 4

 



    Lista actelor modificatoare:

1. 15 octombrie 2010 - Rectificarea nr.1 la Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial nr. 692 din 15 octombrie 2010.
2. 6 septembrie 2011, cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2012 -
O.U.G. nr. 71/2011pentru modificarea unor acte normative în vederea eliminării prevederilor referitoare la acordarea de stimulente pentru personalul din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial nr. 637 din 6 septembrie 2011.

Informatii

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României
Pentru informații detaliate despre celelalte programe coofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro
Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Site realizat prin proiectul: Măsuri de îmbunătățire a managementului şi conştientizare publică în Parcul Național Defileul Jiului.